Scrisoare către judecătoarea Camelia Bogdan

Doamnă Judecător,

Îmi este foarte limpede acum că articolul pe care l-aţi publicat a fost scris mult înainte de pronunţare.

Aţi scris acest articol înainte, pentru că în el nu apar confirmările sediului Antena 3 şi ale clădirii turn al Intact Media Group.

Practic v-aţi pronunţat înainte de a ne da dreptul la ultimul cuvânt.

Mă cutremur!

Pentru a scrie acest articol aţi avut nevoie să se împlinească 5 acte profund nelegale:
1. Să aveţi un ordin care să vă permită să condamnati 12 persoane nevinovate şi care să vă promită protecţie;
2. Să prezumaţi un prejudiciu mare (60 mil. euro) printr-un şir de nelegalităţi ale procurorului de caz, Eva Emilian, şi a specialistului DNA, Aurelia Nicolae: instigare la fals, fals intelectual, uz de fals şi cercetare abuzivă;
3. Să aveţi complicitatea Ministerului Agriculturii;
4. Să încălcaţi Constituţia şi Codul de procedură penală prin lipsa imparţialităţii şi neadmitarea de probe în apărare (probe fundamentale);
5. Să condamnaţi 12 persoane nevinovate.

Patru din cele 5 puncte se vor lamuri tot pe calea justiţiei şi noi vom fi din nou liberi.

Am încă o întrebare fără răspuns, acum: Cine v-a ordonat să faceţi acest act de nedreptate şi cine vă protejează?

Cât despre articol, în sine, este o mare deosebire ce clamaţi în el şi practica dvs.:
1. Afirmaţi că imparţialitatea se prezumă, dar nu aţi dat dovada imparţialităţii neadmiţând probe juridice în apărare.
2. Afirmaţi că obiectul confiscării este reprezentat, de regulă, de bunuri dobândite prin activităţi ilegale. După câteva zile confiscaţi imobile care nu au nici o legătură cu cauza în care aţi condamnat 12 persoane nevinovate în cazul ICA.

Lipsa de consecvenţă v-a făcut să deveniţi un judecător manipulat.

Sorin Pantiş”

This entry was posted in Blog.

2 comments on “Scrisoare către judecătoarea Camelia Bogdan

  1. GELU says:

    Evident Traian Basescu este CREIERUL
    Toti din acest ,,cartel al urii,, sa fie ,,RĂSPLĂTIȚI,, corect !!!!!!!

  2. Gogu says:

    Va doresc dumnneavoastra si tuturor celorlalti condamnati pe nedrept in acest dosar, sa aveti puterea sa treceti peste acest cosmar.
    Mai devreme sau mai tarziu, aceasta femeie va plati pentru raul facut!

Leave a Reply to Gogu Cancel reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.